mamaplus

O mamă a doi copii din Tighina a încercat să își pună capăt zilelor, dar a fost salvată în ultimul moment

-
//
28.02.2022

O femeie de 26 de ani, din Tighina, a fost salvată de un polițist din oraș, după ce urcase pe geam, pentru a-și pune capăt zilele. Aceasta a relatat că gândurile suicidare i-au venit după ce soțul, cu care are doi copii, a părăsit-o.

Incidentul s-a produs sâmbătă, 26 februarie. Un martor ocular a anunțat oamenii legii că la geamul deschis al unui bloc locativ, la etajul 5, stă o femeie, cu picioarele atârnând în jos.

La fața locului s-au deplasat 3 milițieni, dintre care unul a intrat neobservat în bloc, în timp ce ceilalți 2 discutau cu femeia, pentru a-i distrage atenția.

Femeia a fost salvată și preluată de un echipaj al Ambulanței sosite la fața locului. Aceasta a relatat că a vrut să se sinucidă după ce soțul a părăsit-o.

La moment, femeia este internată în spital. Cei doi copii se află, deocamdată, în grija bunicilor.