După moartea soțului său și a mamei sale, celebra artistă canadiană, Celine Dion a slăbit drastic și chiar dacă medicii o avertizau cu privire la înrăutățirea stării sale de sănătate, lucrurile au derulat nu în direcția cea mai bună. Cântăreața în vârstă de 53 de ani se confruntă în prezent cu probleme grave de sănătate, iar în toamna anului trecut a fost nevoită să-și anuleze toate spectacolele rămase din turneul său internațional. Acum, medicii au venit cu un verdict cumplit pentru Celine Dion.
„Speram cu adevărat că voi fi bine, dar presupun că trebuie doar să am mai multă răbdare și să urmez regimul pe care mi-l prescriu medicii. Spectacolele mele necesită multă organizare și pregătire, așa că a trebuit să luăm decizii care vor afecta planurile pe două luni. Abia aștept să îmi revin complet, să depășim cu toții această pandemie, și abia așept să mă întorc pe scenă”, a mărturisit Celine Dion într-un interviu recent.
Medicii spun că artista se confruntă cu spasme musculare persistente și severe, de aceea nu mai poate performa. Are nevoie de monitorizare permanentă, nu se poate deplasa, are dureri foarte mari care îi paralizează picioarele. E foarte slăbită și a pierdut mult în greutate. Simptomele sunt îngrozitoare, mai rele decât se aștepata toată lumea.
”Ea locuiește acum într-o casă nouă, construită special pentru ea. Celine și-a dorit să fie cât mai aproape de școlile copiilor”, a spus Claudette Dione, o membră a familiei artistei.
Distrofia musculară duce la o slăbire și degenerare accentuată a musculaturii corpului, iar odată cu progresarea acestei afecțiuni, deplasarea și mișcările corpului devin din ce în ce mai dureroase și dificile. În unele cazuri, pot fi afectate și respirația și funcția cardiacă, lucruri care generează complicații fatale. La momentul actual nu există un tratament curativ pentru distrofia musculară, iar terapiile existente pot doar să încetinească evoluția bolii.
Celine Dion a fost căsătorită timp de 22 de ani cu producătorul muzical Rene Angelil, decedat în anul 2016 din cauza cancerului. Vedeta canadiană are împreună cu regretatul Rene trei copii: Rene-Charles Angelil în vârstă de 18 ani și gemenii Eddy și Nelson, de 9 ani.