Veste bună pentru elevii care își fac studiile în școlile din țară. 9889 de calculatoare performante vor fi repartizare în instituțiile de învățământ general din țară. Despre aceasta au anunțat membrii Cabinetului de miniștri, în cadrul ședinței de Guvern.
Calculatoarele au fost achiziționate în cadrul Proiectului „Rеfоrmа Învățământului din Moldova” (PRIM). Astfel în total 10.000 de laptopuri, dintre саге 9889 de laptop-uri vor fi repartizate instituțiilor de învățământ gеneral din subordinea administrațiilor publice locale, iаr 111 instituțiilor de învățământ general din subordinea МЕС.
Acest proiect presupune dotarea instituțiilor de învățământ cu tehnică pentru a oferi elevilor accesul la tehnologiile informaționale necesare pentru desfășurarea procesului educațional în clase și de la distanță.
Hotărârea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Menționăm că proiectul „Rеfоrmа Învățământului din Moldova” (PRIM) a fost implementat în perioada aprilie 2013 – august 2018 și sprijină Programul de Reforme al Guvernului prin finanțarea activităților care vor consolida calitatea educației şi vor duce spre un sector al educației mai eficient. Proiectul este un Credit de Investiţii Specific, în valoare de 40 mil. USD, finanțat de Banca Mondială.