Introducerea cărnii în alimentația bebelușuluo se va face respectând principiile diversificării: se începe cu o cantitate mică (1 linguriță) apoi se va crește treptat cantitatea în funcție de toleranța și preferințele bebelușului. Spre vârsta de 1 an cantitatea de carne ce se recomandă a fi consumată este de 25-30 grame pe zi. Mulți sugari au tendința de a refuza primele mâncăruri ce conțin carne datorită gustului și texturii diferite, dar, în final, aceasta este bine acceptată și tolerată.
Din primele luni de diversificare, bebelușul poate consuma carne de găină, curcan, vită, precum și ficat de pui. Carnea unor specii precum porc, rață, oaie, vânat este mai greu de digerat, iar recomandarea pediatrilor români este de a o oferi după vârsta de 3 ani.
Cele mai sănătoase metode de pregătire a cărnii pentru sugari și copiii mici (1-3 ani) sunt prin fierbere (la aburi sau direct în apă) sau prin coacere la cuptor. Carnea va fi fiartă timp de 2-3 ore sau până devine moale și ușor de tăiat.
După gătirea corectă a cărnii, aceasta va fi adăugată în diferite combinații de legume, pasată bine cu blenderul și apoi oferită sugarului. Carnea caldă este mai ușor de tocat la blender decat cea rece, puiul și curcanul sunt mai moi decat vita.
Între 6 și 8 luni
În prima etapă de diversificare, bebelușul face cunostință cu textura și gustul ingredientelor. Carnea va fi combinată cu 2-3 legume (ex. morcov+cartof+mazăre verde+pui sau fasole verde+ardei+cartof+vită) la care se poate adăuga 1 linguriță ulei de măsline. Amestecul obținut va fi foarte bine pasat cu blenderul, se va adăuga puțină apă fiartă și răcită sau apă plată pentru a obține un piure de consistență moale, apoi poate fi oferit bebelușului.
Între 8 și 10 luni
Pe măsură ce sugarul avansează în procesul de diversificare, , consistența piureului de legume crește, iar carnea poate fi tocată (tot cu blenderul!) mai grosier. În continuare carnea va fi amestecată în piureul de legume pentru a fi mai ușor de mâncat de către bebeluș însă combinațiile de ingrediente devin mai complexe.
După vârsta de 10 luni-1 an
Se poate încerca oferirea de carne tăiată fin cu cuțitul fie în amestec cu legumele, fie separat, alături de acestea. Bebelușul poate încerca să prindă aceste bucățele fine și să le bage singur în gură (așa numitele finger foods).
După vârsta de 1 an
Se va prefera, în continuare, gătirea cărnii prin fierbere, la cuptor sau pe grătar. Combinațiile ce pot fi realizate sunt numeroase (ciorbe, tocănițe, cu garnitură de legume fierte sau cu salate) și țin atât de îndemânarea mamei cât și de preferințele culinare ale copilașului.
Este notabil faptul că în jurul vârstei de 2-3 ani unii copii încep să refuze carnea, deși până atunci o mâncaseră foarte bine. Nu este un motiv de îngrijorare pentru mame, carnea va fi în continuare oferită copilașului “pretențios”, dar fără să se insiste. Este o vârstă de mari achiziții psihocomportamentale, copiii devin “încăpățânați”, își testează permanent limitele și posibilitățile, iar efectele se observă și în cursul meselor. Din fericire este doar o etapă tranzitorie, mai lungă sau mai scurtă în funcție de personalitatea fiecărui copil, la sfârșitul căreia acesta își va relua obiceiurile alimentare.
De evitat!
Datorită conținutului ridicat de sare, grăsimi, aditivi și coloranți este de preferat ca sugarul, dar și copilul mic, să nu consume deloc mezeluri (crenvurști, salam, parizer, cârnați etc) și nici carne grasă. De asemenea, ar trebui evitată prepararea cărnii prin prăjire, aceasta fiind greu de digerat și plină de grăsimi nesănătoase pentru organismul uman.
Pe de altă parte, bucățile de crenvurști sau cârnați pot fi periculoase pentru viața copilului mic și datorită formei rotunde pe care o au. Acestea pot ajunge în căile respiratorii și se fixează ușor în trahee ducând la sufocare. (Afirmație valabilă pentru toate alimentele mici, tari, cu margini rotunde: struguri, alune, nuci, stafide, popcorn etc.)
Pentru a evita înecarea bebelușului, carnea va fi tocată fin cu ajutorul blenderului sau tăiată cu cuțitul în felii mici și subțiri.
Carnea reprezintă o componentă esențială a alimentației umane începând cu vârsta de 6 luni. De grija cu care este pregătită și servită carnea pot depinde atât sănătatea bebelușului cât și plăcerea cu care o consumă.