Cântăreața americană Britney Spears a scris marți că o învinuieşte pe mama ei pentru tutela care i-a controlat viața timp de 13 ani, relatează BBC. Din 2008, tatăl vedetei a fost figura publică a aranjamentelor legale, ceea ce înseamnă că artista a avut foarte puţine de spus privitor la finanțele şi viața sa privată.
Într-o postare pe Instagram, acum ştearsă, ea a spus că a fost ideea mamei ei, Lynne Spears. „Ce nu ştiu oamenii este că mama mea este cea care i-a dat ideea. Nu voi primi vreodată înapoi acei ani... mi-a distrus viaţa pe furiş”.
Ea a continuat: „Ştii exact ce ai făcut. Tata nu e suficient de deştept să se gândească vreodată la o tutelă, dar în seara asta voi zâmbi ştiind că am o nouă viață înainte”.
Este posibil ca mesajul publicat pe contul de Instagram al ei să fi fost determinat de faptul că tatăl ei a cerut încheierea „imediată” şi „necondiționată” a tutelei ei.
În documente obținute de BBC este scris: „În urmă cu 13 ani o tutelă era necesară pentru a o proteja pe Britney în toate sensurile cuvântului. Viața ei era un dezastru şi ea suferea fizic, emoțional, mintal şi financiar. Prin tutelă, Britney a reuşit să revină la o cale spre stabilitate în toate fazele vieții ei. Misiunea a fost de succes şi acum este momentul ca Britney să reia controlul asupra vieții ei”.
În aceeaşi postare de marți, cântăreața a mai spus că fostul ei impresar Lou Taylor a ajutat la orchestrarea tutelei.
Pe 29 septembrie, Spears - care încearcă din vara anului 2020 să fie scoasă de sub tutelă - a obținut o victorie importantă în acest caz când tatăl ei, Jamie Spears, a fost înlăturat din postura de tutore.
O audiere este stabilită pentru 12 noiembrie pentru a fi stabilit dacă tutela instituită în 2008 va fi încheiată în întregime.