Prima lună din noul an școlar a fost o adevărată provocare pentru copii, mai ales pentru cei care sunt în clasele primare. Susținerea și răbdarea părinților sunt elementele esențiale pentru a trece cu bine peste această perioadă de adaptare. La un moment dat s-ar putea să constați că cel mic nu vrea să-și facă temele și inventează tot felul de motive. Înainte să lași nervii să-și spună cuvântul, trage aer în piept și gândește-te că situația este una temporară, iar pedepsele și recompensele sunt absolut ineficiente. Ce-i de făcut, află în continuare.
Răspunsul psihologilor: totul și nimic. Trebuie să înțelegi în primul rând că tema este a copilului, nu a ta. Este între el și profesor. Nu-ți mai pierde nopțile gândindu-te la ce strategie trebuie să abordezi, ci ia-l cu binișorul. Știi cum se zice: cu răbdarea treci și marea. În cazul nostru, marea de teme.
Trage aer în piept, calmează-te, că doar tu ești adultul. Roagă-l să pregătească toate caietele, cărțile și ce are nevoie și spune-i că revii în 5 minute.
Ca să nu ajungi în punctul acesta care poate degenera dacă se repetă seri la rând este bine ca de la începutul școlii să stabilești un set de reguli:
În plus, nu trebuie să insiști, mai ales în clasele primare, pe ideea că ”școala este serviciul tău”. Copilului îi place să se joace și cel mai bine învață așa. Învățatul poate fi și distractiv și aceasta este partea care trebuie să o subliniezi. Chiar și cel care nu vrea să își facă temele va ceda la un moment dat și își va dori singur să se apuce de treabă.
Oricât de frustrant ar fi să vezi că vrea să facă orice altceva decât să își facă lecțiile, încearcă să nu țipi sau să îi arunci cuvinte grele. Noi am fost crescuți cu ”o să ajungi gunoier” (sau orice altă meserie care nu era doctor/avocat/inginer/profesor). Copilul se va simți neiubit, frustrat și va căpăta o anxietate și mai mare față de teme. Doar ele se interpun între iubirea părinților față de el.
Dacă copilul nu vrea să își facă temele încearcă orice variantă, cu răbdare și fii acolo lângă el, să știe că se poate baza pe tine.