mamaplus

Copiii născuți înainte de săptămâna 32 de sarcină riscă să aibă un IQ mai mic la maturitate

-
//
09.09.2021

Copiii foarte prematuri, născuți înainte de săptămâna 32 de sarcină, sau cei cu o greutate foarte mică la naștere, sub 1,5 kg, riscă să aibă un IQ mai mic când cresc. Nașterea înainte de 32 de săptămâni este clasificată drept foarte prematură, iar bebelușii născuți cu o greutate mai mică de 1500 g sunt clasificați drept având o greutate foarte mică la naștere. Cercetări științifice anterioare au descoperit că unii dintre acei bebeluși foarte prematuri sau cu greutate foarte mică la naștere au avut performanțe cognitive mai slabe în copilărie.

În 2021, un studiu realizat de către cercetătorii de la Departamentul de Psihologie al Universității din Warwick, Marea Britanie, a examinat IQ-ul mediu al adulților care s-au născut foarte prematur sau cu o greutate foarte mică, comparându-l cu al adulților născuți la termen complet. Cercetătorii sugerează că acești copii foarte prematuri sau cu greutate foarte mică la naștere ar putea necesita sprijin special în educația lor pentru a reuși să învețe pe tot parcursul copilăriei.

Nașterea foarte prematură, corelată cu un IQ mai mic al copilului

În această lucrare publicată în JAMA Pediatrics, un consorțiu de cercetători condus de Departamentul de Psihologie de la Universitatea din Warwick a realizat o meta-analiză care a investigat coeficientul de inteligență (IQ-ul) la vârsta adultă. Participanții au fost 1068 adulți care se născuseră prematur sau avuseseră greutate foarte mică la naștere și 1067 de adulți care se născuseră la termen între 1978 și 1995.

Participanții făceau parte din șase studii de cohortă din Europa, Australia și Noua Zeelandă, care fuseseră studiați de la naștere și cărora li s-a evaluat IQ-ul la vârsta adultă, cuprinsă între 18 și 30 de ani. Scorul mediu al coeficientului de inteligență în populația generală este de 100. Cercetătorii au descoperit că participanții din grupul prematurilor au obținut cu aproximativ 12 puncte IQ mai puțin (adică 88) comparativ cu participanții născuți la termen.

Chiar și atunci când i-au exclus din calcule pe cei care aveau o deficiență neurosenzorială în copilărie sau un handicap de învățare (de exemplu, scorul IQ al copilăriei sub 70), diferența de IQ la adulți, între cei din grupul prematurilor și cei din grupul celor născuți la termen era încă, în medie, de 9,8 puncte IQ.

Factorii de risc care au fost asociați cu un coeficient de inteligență mai mic pentru participanții care se născuseră prematur sau cu greutate foarte mică au inclus probleme pulmonare severe neonatale (displazie bronhopulmonară), sangerări în creier după naștere (hemoragie intraventriculară) și educația precară a mamei.

Concluzia analizei este că nașterea foarte prematură sau o greutate foarte mică la naștere continuă să aibă un impact semnificativ pe termen lung asupra IQ-ului mediu. Pentru o dezvoltare cognitivă sănătoasă, intervențiile pot include reducerea riscului de displazie bronhopulmonară și de hemoragie intraventriculară prin îngrijirea neonatală corespunzătoate și intervenții educaționale asupra copiilor născuți în familii defavorizate, afirmă autorii analizei.