Încă din prima săptămână de după ovulație, femeile care își doresc copii stau cu gândul la rezultatul mult așteptat. Mediciii ginecologi afirmă că este aproape imposibil să detectezi apariția unei sarcini în prima săptămână de la concepere. Schimbările sunt nesemnificative, iar analizele și testele de sarcină oferă de obicei un rezultat fals negativ. Chiar dacă fiecare organism este diferit, sunt femei care simt totuși că sunt însărcinate până în momentul în care descoperă că le-a întârziat menstruația. Care sunt acele 6 semne pe care s-ar putea să le observi în prima săptămână de după ovulație, află în cele ce urmează.
În primul rând, ar trebui să menționăm că aceste simptome sunt absolut individuale și subiective. De cele mai multe ori, în prima săptămână de la concepere nu există niciun semn că femeia ar fi însărcinată. Dacă totuși ești foarte atentă mereu la schimbările din organismul tău, s-ar putea să observi următoarele:
Ca să nu stai prea mult pe gânduri, cea mai sigură metodă de determinare a sarcinii timpurii este un test hCG (Gonadotropina corionică umană), hormonul care anunță instalarea sarcinii. Dacă embrionul s-a implantat cu succes, atunci nivelul hCG va crește substanțial la fiecare 2-3 zile. Nivelul de hCG va trebui verificat săptămânal la începutul sarcinii, de două sau trei ori pe săptămână, prin prelevarea unor probe de sânge.
Prima ecografie transvaginală pentru confirmarea sarcinii va fi făcută din momentul în care nivelul de hCG în sânge va fi de 1000-15000 mUI/mL