Nou-născuții care au peste 4,5 kg reprezintă un procent de sub 1,5%. Proaspăta mămică, în vârstă de 30 de ani, are o greutate de 140 de kg şi suferă de hipertensiune arterială. Naşterea inedită a avut loc la un spital din Iaşi, România.
Femeia a avut nevoie de o intervenție de cezariană. Băiatul nou-născut a primit nota 9 la naştere. Ea mai are trei copii nascuți natural în antecedente, dintre aceştia, greutatea cea mai mare la naştere fiind de 4050 grame.
„Pacienta are multipli factori de risc ce au dus la un grad de dificultate ridicat al intervenției. Precizăm că în literatura de specialitate este menționat faptul că o greutate de peste 45000 grame la naştere apare în mai puțin de 1,5% din naşteri. Întreaga echipă medicală felicită familia şi se bucură că atât mama cât şi copilul au o evoluţie pozitivă”, spun reprezentanții unității medicale din Iaşi.