Britni Church are 32 de ani și 12 copii, iar recent l-a născut pe mezinul familiei, Rowyn. Femeia spune că este foarte mândră de copiii săi și nu îi pasă ce crede lumea despre ea.
Tânăra a născut primul său copil, care acum are 15 ani, la șase zile după ce ea a împlinit 16 ani și se căsătorise de doar cinci zile, pe atunci, cu primul ei soț. Au mai urmat patru copii ai lor: Jordan - care are 14 ani acum, Caleb - 13 ani, Jace - 12, iar Cadence - 10 ani.
După ce a divorțat de primul ei soț, în 2012, Britni a rămas însărcinată cu cel de-al șaselea copil, Jesalyn, acum în vârstă de opt ani. Tânăra a petrecut următorii trei ani crescându-și singură toți copiii, șase la număr, până când și-a întâlnit actualulul soț, pe Chris, în 2014, cu care a mai făcut șase copii.
Pe fiul ei cel mai mic, Rowyn, născut ultimul, Britni l-a născut cu anestezie epidurală, după ce pe primii opt copii i-a adus pe lumă fără această procedură.
Britni Church și soțul ei, Chris, spun că au decis ca bebelușul cu "numărul 12", adică Rowyn, să fie și ultimul. Nu de alta, dar cheltuielile sunt destul de mari.
Cei doi cheltuiesc echivalentul a 230 de lire sterline pe săptămână, pe alimente, cutii cu lapte, cereale și scutece, care nu sunt deloc puține: vreo 600.
La un moment dat, tânăra mamă a fost întrebată pe TikTok de unul dintre urmăritorii ei dacă "se simte rușinată că are 12 copii".
Ea a răspuns atunci: "Sincer, când eram singură, nefiind în nicio relație, și creșteam șase copii, nu eram chiar jenată, însă mi-era rușine. Părea că este un lucru negativ să ai atât de mulți copii, ca mamă singură, necăsătorită, dar nu aș fi renunțat la niciunul dintre copii pentru nimic în lume. Părea, totodată, că trebuie să mă scuz că îi am, de ce să am atât de mulți copii".
Britni a mai spus că era nevoită să le spună oamenilor cu care avea tot felul de discuții că toți copiii ei sunt făcuți cu același bărbat, ca să nu fie în vreun fel și mai criticată sau blamată.