Corina Ţepeş a venit cu o surpriză muzicală în limba rusă - „Я всё отдам”. Lansarea piesei a avut loc aseară, iar invitaţii interpretei au avut parte şi de o prezentare de modă a designer-ului Victoria Sava.
Interpreta a menţionat în debutul evenimentului că nu a programat această lansare special în campania electorală. “Melodia aceasta s-a născut mai bine de un an în urmă, iată că abia acum are parte și de un suport video. Tot ce vreau să mai spun e că muzica nu va avea campanii electorale niciodată, în limba în care simți că trebuie să aduci o piesă, în ea trebuie s-o cânți.”
Muzica piesei „Я всё отдам” îi aparține lui Costi Burlacu, iar textul este semnat de Radmila Popovici Paraschiv. De orchestrație s-a ocupat Sandu Gorgos, de mastering - Sergiu Teacă, iar solo-ul la sax îi aparține lui Vitalie Țurcanu.
Creatoarea de modă din Bucureşti, care de altfel croieşte şi ţinutele de scenă a Corinei Ţepeş, a venit cu 30 de piese vestimentare din colecţia „Euphoria”. Ţinutele au avut ca tematică stilul folcoric. Unele vedete prezente la eveniment şi-au achiziţionat piese din această colecţie.