mamaplus

O femeie de 43 de ani credea că are apendicită, dar, de fapt, intrase în travaliu

-
//
14.07.2021

Femeia nu se simțea bine de mai multe luni, având dureri abdominale persistente. După numeroase investigații medicale și un test de sarcină, s-a descoperit că nu avea apedicită, așa cum se crezuse inițial, ci că era însărcinată în opt luni. Ajunsă de urgență la spital pentru dureri insuportabile, femeia în vârstă de 43 de ani a născut. 

Janice Kerwick din Marea Britanie a început să se confrunte cu dureri abdominale puternice și cu pierdere în greutate încă de la finalul anului trecut, dar fără a primi un diagnostic. Între timp, a fost internată de câteva ori  în spital, dar starea ei nu se îmbunătățea, ci dimpotrivă.

Timp de 10 ani, ea și soțul ei, Daniel, se străduiseră să devină părinți, urmând inclusiv o procedură de fertilizare in vitro, după ce în tinerețe fusese diagnosticată cu Sindromul ovarelor polichistice. La un moment dat, cuplul demarase și proceduri de adopție. În final, Janice renunțase la ideea că ar mai putea deveni mamă biologică și știa că trebuia să se rezume la statutul de mamă vitregă (soțul ei are copii dintr-o căsnicie anterioară).  

Potrivit „The Sun”, a precizat că: „Dintotdeauna am știut că am dificultăți în a rămâne însărcinată, dar încă îmi era greu să accept că trebuia să mă opresc din încercări.” În ultimele luni, făcuse și trei teste de sarcină, toate fiind negative.

Pe data de 21 iunie, a simțit o durere abdominală foarte puternică, urmată de pierderea controlului asupra vezicii. În acele momente era foarte speriată și a solicitat ajutor medical de urgență. Conform sursei citate, a povestit că: „Tremuram de durere - nu simțisem niciodată așa ceva. Eram îngrozită. Nu știam ce avea să mi se întâmple.”

După sosirea ambulanței, medicii au anunțat-o că era suspectă de apendicită și că era necesar să fie operată de urgență. Cu două ore înainte să ajungă pe masa de operație, un test de sarcină a dovedit că era însărcinată în 8 luni și că de fapt pierderea controlului asupra vezicii reprezentase ruperea apei.

Janice a relatat în detaliu, așa cum reiese și din sursa citată anterior, cum a decurs totul după ce a aflat că urma să nască, în loc să fie operată de apendicită: „Am aflat că sunt însărcinată cu două ore înainte de cezariană. Am rămas blocată la început, ca și cum nu acceptam că mi se întâmplă tocmai mie. L-am sunat imediat pe Daniel, care era precum un iepure zăpăcit- I-a luat câteva minute pentru a-și da seama ce avea de făcut și a sărit în mașină. Mi-am sunat părinții și ei au crezut că glumeam- Eu continuam să spun „Nu, mamă, nu glumesc, în câteva ore vei fi bunică.”

Pe 22 iunie, a născut prin cezariană o fetiță cu o greutate de puțin peste 2 kg, medicii precizând că sarcina lui Janice nu a fost vizibilă întrucât a avut puțin lichid amniotic. S-a estimat că micuța (ce a primit numele Arabella) se născuse undeva între 33-37 de săptămâni.

mamaplus