Amniocenteza este o testare prenatală invazivă ce a stârnit de-a lungul timpului numeroase controverse. Testările prenatale sunt de obicei efectuate în primul și al doilea trimestru, iar altele pot fi programate în timpul celui de-al treilea trimestru. Amniocenteza este de obicei recomandată femeilor de peste 35 de ani sau celor a căror analiză de bi-test risc a indicat probabilitate crescută de a purta un făt cu o anomalie cromozomială sau genetică.
Amniocenteza implică prelevarea unei probe de lichid amniotic (de obicei în jur de 10-20 ml) pentru a examina celulele fetale. Procedura presupune introducerea unui ac în uter, apoi în sacul amniotic. Fluidul amniotic extras conține celule din piele fetală și alte componente, care pot apoi să determine analize cromozomiale, genetice, biochimice și biologice moleculare.
Riscurile de avort spontan în primele 72 de ore de la efectuarea procedurii, disconfortul creat, pierderea de lichid amniotic și sângerările vaginale sunt cele mai invocate temeri acute și situații cu care se pot confrunta pacientele. Cu toate acestea, în cazul avortului, specialiștii spun că el poate interveni din cauza fisurării sacului amniotic sau din pricina unor infecții care pot apărea ulterior. Perioada de 3 zile este cea critică, iar ea se diminuează pe parcursul a două săptămâni de la intervenție.
Trebuie știut că în eventualitatea în care apar: febra, scurgerea de lichid amniotic în orice cantitate, crampe abdominale puternice sau orice alte manifestări care nu au mai apărut până la acel moment, ele trebuie semnalate și discutate cu medicul care se ocupa de supravegherea sarcinii.