Copiii au tendința să își întrerupă părinții în timpul unei discuții, pentru că nu mai au răbdare să aștepte finalul conversației. Allison Hendrix este un blogger și mamă a doi copii, care a făcut furori pe internet cu metoda sa simplă, dar genială, de a soluționa această problemă.
Regula este ca, atunci când copilul vrea să spună ceva în timp ce părintele este angajat într-o discuție, să-și așeze mâna pe brațul sau umărul părintelui. Când părintele îi atinge mâna celui mic ca răspuns, înseamnă că-i transmite copilului că a fost auzit și că i se va răspunde imediat ce se va ivi răgazul.
În acest fel, adultul îi transmite clar copilului că nu îl ignoră și că îl respectă, pe când cel mic se simte luat în seamă și este conștient că în unele momente trebuie să aibă răbdare.
Puterea exemplului
Cu toții știm că cei mici mereu își copiază părinții atât din punct de vedere al limbajului, dar mai ales al comportamentului. Învățarea prin exemplu ajută copilul să reziste în fața unor tentații și dorințe, să se adapteze unor situații care cer amânare și să se autocalmeze. De regulă, aceste calități sunt necesare în maturitatea emoțională și în dezvoltarea optimă personală a copilului.
Încearcă să-ți pui copilul în fața unor situații în care să își dea seama că dacă ar mai fi așteptat puțin sau dacă s-ar fi gândit mai bine, alegerea sau decizia lui ar fi avut o altă finalitate.
Tu trebuie să fii cel mai bun mentor pentru copilul tău, iar acțiunile și comportamentul tău îl învață cele mai multe lucruri. Pe scurt: tratează-l așa cum vrei să fii tratat. Ai răbdare cu el de fiecare dată când vorbește cu tine și ascultă-l de fiecare dată până la capăt fără a-l întrerupe!