mamaplus

Natalia Morari: ”Nu vreau să fac sacrificii, vreau să rămân o mamă cu psihicul sănătos”

-
//
18.05.2021

La o lună de când a devenit mamă, jurnalista Natalia Morari a deschis un subiect delicat și dureros pentru unele femei. Depresia natală afectează una din 10 femei în primul an după naștere, iar în lipsa susținerii familiei și a asistenței medicale corespunzătoare, urmările pot fi grave, iar uneori chiar și fatale. Natalia spune că se simte o mamă norocoasă, pentru că deocamdată nu trece prin această experiență negativă. Totuși, ea mărturisește că a depus tot efortul pentru a preveni depresia postnatală.

”Copilul e pe primul loc, dar nici eu nu pot rămâne pe ultimul. Pentru asta eu am insistat aproape imediat să reintroduc în viața mea practicile de zi cu zi din viață de până a naște. Am început cu ceva tare simplu - cafea dimineața singură cu mine, apoi au urmat și alte lucruri tare importante pentru mine la care principial nu vreau să renunț (chiar și simpla manichiură). Da, e mai complicat cu timpul când treci prin nopți nedormite și e mai ușor când ai o bonă, dar am avut și zile când mă înțelegeam cu mama ca să pot ieși din casă singură pe câteva ore.”, spune Natalia Morari.

Jurnalista mai povestește că recent a avut o discuție destul de tensionată cu mama ei, referitor la noua sa rutină.

”Mama nu putea să înțeleagă cum eu pot lăsa copilul și pleca pe câteva ore la o petrecere. “Eu mi-am sacrificat viața pentru voi, dar tu nu poți renunța la o petrecere”. Și știți ce i-am zis? Că eu nu vreau să fac sacrificii, eu vreau să rămân pentru copilul meu o mamă satisfăcută de viață și cu psihicul sănătos. Asta tare sună a egoism, știu. Dar asta este alegerea mea și nu accept să fiu judecată pentru ea. Anume din acest motiv am decis să revin în emisie în doar o lună și jumătate după naștere (pe 25 mai) - pentru că îmi iubesc lucrul. Mesajul meu e simplu: iubiți-vă pe voi, fetelor. Copiii voștri au nevoie de mame iubite, chiar și de ele însele și atunci totul va fi bine la ei.”, a mai adăugat tânăra mămică.

Lipsa poftei de mâncare, oboseala cronică, confuzia şi lipsa generală a energiei sunt simptome care arată instalarea depresiei postnatale. Neluată în serios, depresia postnatală nu va fi o problemă doar pentru sănătatea și viața mamei, dar va afecta și bunăstarea bebelușului, care ulterior ar putea avea probleme de somn și de hrănire, iar și mai târziu – întârzieri de vorbire sau tulburări emoționale.

mamaplus