Potrivit specialiștilor în ortopedie, între 10 și 16 luni ne putem aștepta la primii pași ai copiilor noștri. Cei mai mulți dintre ei merg pe propriile piciorușe în jurul vârstei de 14 luni. Mersul copilului se definitivează ca mers de adult la 4-6 ani, până atunci apar imperfecțiuni. Copilul trebuie să învețe sa meargă desculț, iar încălțămintea să fie ușoară, moale și cu talpa flexibilă. Mai multe detalii despre cele mai importante aspecte legate de mersul copilașilor, a oferit prof. Univ. Dr. Mihai Jianu, medic primar Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică, Doctor în Ştiinţe Medicale.

O problemă cu care mamele se prezintă des la medic este mersul. Toată lumea se așteaptă ca cei mici să meargă absolut normal, după 9 luni de stat în uterul mamei și alte 12 în pătuț. În momentul nașterii, niciun copil nu a știut să meargă normal, fiecare învață mersul pe propria piele.

Mersul copilului se definitivează ca mers de adult pe la 4-6 ani. Până atunci, fiecare are niște imperfecțiuni:

  • Mersul cu un vârf sau ambele în interior (mult mai rar în exterior): acest mers cu baza de susținere largă se corectează de la sine. În nici un caz nu îi punem pantoful drept în piciorul stâng și invers, pentru că îi deformăm mersul.
     
  • Mersul pe vârfuri: deși aspectul acesta îngrijorează foarte mulți părinți, nu înseamnă absolut nimic. Este o imaturitate a aparatului locomotor la copil și se rezolvă spontan.
     
  • Mersul normal al copiilor este între 10 și 16 luni. Cei mai mulți copii merg în jurul vârstei de 14 luni. Acesta nu e un lucru care ar trebui să ne îngrijoreze.

Despre inutilitatea premergătorului

“Premergătorul este o greșeală fantastică, interzis în țările civilizate. Copiii care folosesc premergătorul, de regulă, merg mult mai târziu ca ceilalți. Micuții stau în mod normal în pătuț sau în țarc. În momentul în care capătă tonus muscular, se ridică în picioare, se lasă în jos când obosesc, iar se ridică și tot așa. În felul acesta își dezvoltă tonusul. Din pricina poziției din premergator, musculatura nu se întărește.”, susține medicul ortoped Mihai Jianu.

Aspectul normal al picioarelor copiilor

Până la vârsta de 18 luni, copilul are genunchii în paranteză. Este normalitate, fără legatură cu rahitismul, vitamina, calciul. După 18 luni, genunchii formează un X, 170-177 de grade. X-ul este normal. Foarte puțini oameni (bărbați, în special) mai au paranteza și în viața adultă. Adesea, acest lucru este constituțional, nu intră în aspectul de maladie care trebuie tratată.

Platfusul

“Platfusul este o psihoză.”, susține medicul ortoped. Avem campioni olimpici la atletism care au platfus, iar la noi nu se făcea armata din acest motiv (în vreme ce alte boli ortopedice grave erau complet ignorate).

98% dintre copii au talpa plată până la vârsta de 4 ani, pentru că au grăsime în talpă. Cu timpul, ea dispare, se retrage, astfel încât, spre bătrânețe, avem piciorul scobit.

Orice încălțăminte favorizează apariția platfusului: calci absolut drept. Dovezile arheologice arată că nu exista platfus înainte de apariția încălțărilor.