Zilele trecute, o femeie s-a adresat la urgență pentru ajutor medical. Medicii au alertat imediat oamenii legii, care au stabilit în urma interogatoriului că femeia în vârstă de 33 de ani născuse un copil mort în noaptea de 5 spre 6 mai. Nașterea a avut loc la domiciliul femeii din Cernăuți.
în dimineața zilei de 6 mai, femeia a îngropat copilul mort la o margine a oraşului, însă nu își amintește cu exactitate locul. Ea le-a explicat polițiștilor că a procedat astfel din cauza stării de şoc în care se afla în acel moment.
Anchetatorii au intentat un proces penal pe marginea acestui caz. Dacă organele judiciare vor dovedi că femeia este implicată în moartea copilului, pe ea o aşteaptă o pedeapsă cu privarea libertăţii până la cinci ani.
Sursa