Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Rochester, în colaborare cu echipe de la alte universități, indică faptul că femeile bolnave de COVID-19 care alăptează nu transmit SARS-CoV-2 prin laptele matern. Dimpotrivă, bebelușii primesc anticorpi care pot să neutralizeze virusul.
Studiul, publicat în februarie 2021 în jurnalul științific mBio, a analizat 37 de mostre de lapte luate de la 18 femei diagnosticate cu COVID- 19. S-a constatat că nici măcar una dintre probele de lapte nu conținea virusul, în timp ce aproape două treimi dintre mostre conțineau doi anticorpi specifici noului coronavirus.
Această lucrare oferă, astfel, dovezi că mamele care au fost testate pozitiv pentru COVID-19 nu ar trebui separate de copiii lor nou-născuți și ar trebui să li se permită alăptarea. La începutul pandemiei, când existau mai puține informații despre transmiterea virusului, autoritățile majore din sănătate au oferit adesea sfaturi contradictorii cu privire la necesitatea acestei separări.
Acest raport poate oferi, însă, o nouă perspectivă cu privire la îndrumările pentru proaspetele mame
Autorii studiului spun că o mamă nu trebuie separată de bebelușul ei decât dacă este absolut necesar din punct de vedere medical. Situația legată de alăptare, în caz de COVID-19 prezent la mamă, a fost confuză mult timp, din lipsă de dovezi clare.
Rezultate parțiale ale acestui studiu sugerează, însă, că laptele de la mamele bolnave de COVID-19 nu doar că nu este nociv pentru bebeluși, ci conține anticorpi specifici și activi împotriva virusului. În lucrările primare de măsurare a nivelurilor anticorpilor, cercetătorii au detectat niveluri ridicate de IgA - un anticorp comun în sânge și alte fluide corporale - în laptele matern. IgA migrează în transferul mucoasei, prin urmare aceasta este o informație încurajatoare despre faptul că mamele transferă acești anticorpi.
Oamenii de știință afirmă că speranța lor este ca rezultatele finale ale unui studiu mai amplu să consolideze aceste constatări inițiale. Pașii următori sunt îndreptați spre a se afla dacă rezultatele inițiale sunt reproduse în eșantioane mai mari. În plus, concluzionează savanții, trebuie aflat în continuare dacă vaccinurile anti-COVID-19 au impact asupra laptelui matern în același mod.
Ce măsuri trebuie să ia o mamă cu COVID-19 care alăptează?
Deși nu există dovezi că noul coronavirus se transmite prin alăptare, mama trebuie să respecte măsurile de igienă pentru a nu transmite virusul în alte moduri. Astfel, înainte de a atinge bebelușul, trebuie să se spele bine pe mâini cu apă și săpun, timp de cel puțin 20 de secunde sau să folosească un gel dezinfectant cu cel puțin 70 alcool, cum este Guard X. De asemenea, trebuie să poarte mască de protecție atunci când stă în preajma bebelușului.
În cazul în care copilul este hrănit cu biberonul, mama bolnavă de COVID-19 trebuie să respecte următoarele reguli: spălat corect pe mâini înainte de a atinge biberonul și copilul, curățarea și sterilizarea sticlei, a pompei și a tuturor părților componente după fiecare utilizare și purtarea măștii de protecție în preajma copilului.