Pentru că le este frică să nu-i facă rău bebelușului din burtică, multe femei evită masajul în perioada sarcinii. Cu siguranță, masajul este, în esența lui, o formă de relaxare, dar gândul că anumite mișcări ar putea afecta bebelușul îl transformă pe loc într-un motiv de teamă. Cu toate astea, nu puțini sunt cei care recomandă masajul în sarcină. Sunt cabinete care au în dotare mase speciale pentru gravide, cu o deschidere în zona mediană pentru a face loc abdomenului mărit.
Aceste mese de masaj nu lezează fătul în nici un fel, masajul fiind aplicat la nivelul coloanei, dar și al membrelor inferioare. Gravida poate sta, de asemenea, pe o parte sau invers, pe un scaun cu spătar drept pentru un masaj al spatelui.
Practica masajului la femeile însărcinate poate începe după stabilizarea fătului în uter, mai exact la trei luni, adică după ce trece primul trimestru, iar sarcina decurge normal din punct de vedere fiziologic. De ce nu este indicat să fie practicat mai devreme? Pentru că modificările hormonale, fizice sau emoționale sunt încă foarte importante. Persoana care efectuează masajul trebuie să țină cont de intensitatea presiunii suportată de pacientă, de toleranța fizică a acesteia.
Avantajele masajului în sarcină: efect relaxant, detensionant, îmbunătățire a stării generale, atenuarea durerilor de spate/ cap, reducerea anxietății, reducerea stării de greață, eliminarea sciaticii, pregătirea mușchilor pentru naștere.
„Masajul abdomenului poate produce contracții. Dacă observați acest lucru, poate că este cel mai bine să nu continuați această parte a masajului. (…) Nu faceți nimic din ceea ce v-ar putea face să nu vă simțiți bine“, ne recomandă Marjorie Greenfield, în cartea sa, Ghidul viitoarei mame