Robbie Williams şi soţia lui Ayda Field au devenit ieri părinţii unui băieţel adus pe lume într-o clinică din Los Angeles. Ayda a preferat să nască pe cale naturală, travaliul a durat în jur de 24 ore. În toată această perioadă Robbie Williams a făcut show în camera de spital a soţiei sale, cântând şi dansând pe piesele sale.
Robbie Williams şi Ayda Field au devenit ieri părinţi pentru a doua oară. De data aceasta celebrul cuplu are un băieţel, după ce în urmă cu doi ani au devenit părinţii unei fetiţe pe care au numit-o Theodora Rose. Se pare că vestea că va deveni din nou tată i-a priit lui Robbie Williams, care a slăbit 30 de kilograme în ultima perioadă. O vreme îndelungată artistul s-a confruntat cu o gravă depresie.
După aducerea pe lume a băieţelului lor, Robbie a mai postat un filmulet pe YouTube în care acesta îşi laudă soţia.
“Nu am fost niciodată mai îndrăgostit şi mai mândru de soţia mea. Este o femeie absolut extraordinară. Băieţelul nostru este voinic şi sănătos. Încă nu are un nume. Universul ni s-a prezentat din nou şi toată această experienţă a fost una extrem de emoţionantă. Suntem foarte fericiţi”, a declara Robbie Williams în ultima lui înregistrare din salonul soţiei sale.