mamaplus

Un copil a ajuns în moarte cerebrală după ce a participat la o provocare pe Tik Tok

-
//
01.04.2021

Dramă teribilă pentru o familie, după ce fiul de doar 12 ani a ajuns în moarte cerebrală în urma unei provocări făcute pentru rețeaua TikTok. „Blackout Challenge”, provocarea care devine tot mai cunoscută în rândul tinerilor, face încă o victimă, iar medicii îi dau puține șanse de supraviețuire.

Băiatul din statul american Colorado a ajuns în stare critică la spital, după ce a încercat să devină faimos pe aplicație filmându-se în timp ce îndeplinea regulile pentru „jocul fularului” așa cum i se mai spune. Copilul se află în moarte cerebrală, conectat la aparate, medicii exprimându-şi părerea în privința șanselor infime de supraviețuire. În acest caz doar un miracol l-ar mai putea salva.

Joshua Haileyesus a fost găsit de fratele său, leșinat pe podeaua din baie, în data de 22 martie, potrivit Fox 5. Se pare că băiețelul ar fi folosit un șiret de pantofi pentru a încerca provocarea care îi face pe oameni să se sufoce până la punctul de a-și pierde cunoștința. Medicii au informat de asemenea familia, cu regret, că starea de sănătate a băiatului nu se va îmbunătăți, neexistând astfel vreo șansă de recuperare.

Totuși, familia lui Joshua nu renunță la speranța că fiul lor se va trezi. S-au adunat împreună cu prietenii și vecinii luni seara să se roage pentru băiat. Familia îi avertizează și pe alții cu privire la pericolele pe care platformele de socializare le pot aduce atunci când „provocări” de acest gen încep să fie în tendințe.

TikTok, care a devenit global în 2018, și-a construit succesul rapid pe baza parodiilor și a coregrafiilor muzicale, punând accentul pe inventivitatea şi creativitatea utilizatorilor care au "mână liberă" la înregistrarea videoclipurilor cu scopul de a deveni virale.

Nu este însă prima dată când platforma TikTok este implicată într-un scandal de această amploare. În ianuarie 2021, o fetiță de doar 10 ani a pierit în timpul unei provocări pentru contul ei de Tik Tok. "Jocul fularului", cunoscut ca ”blackout challenge”, în care copiii îşi blochează respirația până la leşin, pentru a experimenta senzații tari, provoacă în fiecare an accidente, unele dintre ele mortale. Moartea fetei a provocat reacții puternice în Italia, iar oamenii solicită o mai bună reglementare a rețelelor sociale.

În martie 2021, poliția italiană a deschis o anchetă pentru investigarea sinuciderii, după ce o fetiță de 12 ani a fost găsită spânzurată în baia dormitorului ei, în Ivrea, lângă Torino.

În august 2020, o adolescentă de 15 ani a murit în urma unei supradoze cu Benadryl. Fata a văzut pe aplicație provocarea, devenită virală, în care îți administrezi doze mai mari de medicament antialergic pentru halucinații.

În luna mai a aceluiaşi an, alți trei adolescenți din Fort Worth, Texas au fost spitalizați după ce au înghițit doze excesive de Benadryl, ca parte a “provocării”. Un purtător de cuvânt al TikTok a declarat la acel moment că platforma de socializare, odată aflând de provocarea Benadryl „a eliminat rapid cantitatea de conținut găsită”.

„Siguranța și bunăstarea utilizatorilor noștri reprezintă principala prioritate a TikTok. Nu permitem conținut care încurajează, promovează sau glorifică provocările periculoase care ar putea duce la vătămare”, a adăugat atunci purtătorul de cuvânt al companiei.