De câte ori ați auzit părinții strigându-și în acest fel copiii? Bineînțeles, dezmierdările sunt mereu binevenite, dar părinții ar trebui să știe că pe viitor apelativele ”prinț” sau ”prințesă„ poate dăuna copiilor, transformându-i în persoane egocentrice, care consideră că totul li se cuvine. Potrivit psihologului și psihoterapeutul Iulia Florea, sindromul de prinț/prințesă se manifestă prin egocentrism, lăudăroșenie și a considera că i se cuvine absolut totul.
Apelativele "prinț" sau "prințesă " sunt destul de des folosite de către părinți, bunici etc., încă de când sunt copiii foarte mici. Acest apelativ, întărit de desene animate și povești, poate crea o percepție falsă despre realitate, iar atunci când vor ajunge la adolescență, vor avea o imagine de sine deformată. Acest sindrom se dezvolta de la 2-3 ani, dar se poate observa mult mai bine, fără a fi confundat cu răsfățul părinților, atunci când copiii ajung la adolescență.
Acest sindrom poate fi tratat la psiholog. Iar prevenția se poate face încă din fragedă pruncie. Este foarte important să existe un echilibru, iar atunci când copilul nostru greșește să nu-l răsplătim, pentru că astfel întărim un comportament negativ.
Stima de sine a copilului se susține făcând astfel încât el să-și recunoască valoarea personală, să aibă încredere în el și să se simtă bine așa cum este, fără ca noi să deformăm realitatea. Folosim stimularea pozitivă: evidențiem calitățile, forțele și comportamentele bune, dar fără să exagerăm.