Atunci când își doresc mult un copil, cuplurile fac tot ce le stă în puteri pentru a mări șansele conceperii – de la o alimentație sănătoasă și sport, până la schimbarea unor obiceiuri zilnice. Totuși, cuplurile tind să atragă mai multă atenție sănătății femeii și se gândesc mai puțin la cea a bărbatului. Te-ai gândit că sănătatea lui poate crește șansele de a rămâne însărcinată? Noile studii arată că, atunci când bărbatul doarme între șapte și opt ore pe noapte, șansele de fertilitate cresc.
Grija pentru familia ta înseamnă și un minim de asigurare pe care părinții o pot oferi pentru eventualele probleme ce pot apărea pe parcursul vieții celui mic. Recoltarea de celule stem este importantă pentru ca cel mic să ducă o viață frumoasă, presărată cu momente minunate. Baby Stem vine în ajutorul părinților și oferă servicii de prelucrare și depozitare a celulelor stem, la prețuri avantajoase.
Lauren Wise, de la Școala de Sănătate Publică a Universității din Boston, a făcut cea mai recentă cercetare sub acest aspect și a studiat 790 de cupluri, constatând că atunci când bărbatul doarme mai puțin de șase ore sau mai mult de nouă ore pe seară, șansele de a-și lăsa partenera însărcinată scad la jumătate.
Bărbații care dormeau sub șase ore pe noapte tindeau să aibă şi un stil de viață mai puțin sănătos: aveau greutate mai mare, consumau mai mult alcool şi erau, în proporție mai mare, fumători. E posibil, de asemenea, ca problemele de somn să afecteze nivelul de testosteron, hormon sexual masculin. Un alt studiu arătase că privarea de somn reduce producția acestui hormon în organism.
Specialiştii consideră că durata ideală a somnului la adulţi este de 7-8 ore pe noapte. Dar în țările dezvoltate oamenii dorm adesea mult mai puțin: în Marea Britanie, de pildă, durata medie a somnului de noapte este de 6 ore şi 7 minute.
Se pare că, dacă îți dorești să rămâi gravidă, soluția este să te concentrezi pe sănătatea ambilor parteneri, având grijă ca soțul tău să se odihnească suficient.