Femeia din Hînceşti care şi-a abandonat bebeluşul în scara unui bloc din Chişinău, va fi supusă unei expertize psihologice. Potrivit procurorilor care se ocupă de acest caz, tânăra își schimbă des declarațiile. Inițial ea le-a spus oamenilor legii că vrea să-și crească copilul, iar ulterior, că vrea să-l abandoneze.
"Acum sunt efectuate măsuri de urmărire penală. În funcție de ce va arăta expertiza, vom vedea şi care vor fi mai departe acțiunile de urmărire penală. În prezent ea se află cu ambii copii, mai are un copil de 1 an şi jumătate, sunt într-un centru maternal din Hânceşti", a menționat Felicia Mîțu, procurorul de caz.
Potrivit procurorilor, cauza penală urmează să fie expediată în instanța de judecată.
"Riscă sau amendă, muncă neremunerată în folosul comunității, ori chiar închisoare de până la doi ani", a spus Felicia Mîțu.
Bebelușul a fost abandonat în data de 6 februarie, în scara unui bloc de locuit de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău. Oamenii legii au stabilit că mama copilului este o tânără de 20 de ani din Hînceşti, care mai avea acasă un copil.