Hormonii de creştere măresc glicemia, iar acest lucru se întâmplă preponderent în prima jumătate a zilei. Din acest motiv, în copilărie, eventualele dezechilibre trebuie controlate atent. În cazul diabetului de tip 1, apărut în copilărie, corectarea glicemiei se poate face prin senzori. Hormonul insulină, produs de pancreas, participă la toate procesele de creştere din organismul uman. O nouă zi începe prin creşterea glicemiei, iar acest fenomen este absolut normal.
„Hormonii de stres cresc glicemia, secreția lor este activă la trezire apare acel „fenomen al zorilor” glicemiile cresc foarte mult. Se întâmplă în cazul oricărui copil”, susține Dr. Mihai Comsa, medic specialist în diabet.
În cazul copiilor cu diabet de tip 1, aceste variații normale trebuie bine controlate. Diabetul de tip 1 este o boală autoimună care creează în mod anormal anticorpi împotriva celulelor din pancreas, care produc insulina. Anticorpii ajung să le distrugă. Boala nu se vindecă, iar copilul va avea nevoie de insulină toată viața.
Diabetul de tip 1 poate fi controlat eficient printr-o pompă de insulină, introdusă sub pielea situată pe abdomen. Acesta se foloseşte de un senzor, care simte variațiile de glicemie şi va determina descărcarea automată a insulinei sintetice.
„Practic, adminitreaza o doză în mod fiziologic. Administrează dozele ținând cont de setările prealabile printr-un algoritm. Pompa de insulină este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate. Este utilă din copilărie”, a mai adăugat Dr. Mihai Comsa, medic specialist în diabet.