Un blogger, indignat de parentingul modern: ”Nu-s copiii obraznici, părinții sunt idioți”

Se spune că numai o persoană care nu a devenit încă mamă sau tată îi poate judeca pe acei părinții care-și lasă copiii să zburde și să urle în voia lor în localurile de alimentație publică. Ei bine, partea rea nu ține de vizita în sine, ci de cum se comportă unii copii. ”Ai să-l ai pe al tău și ai să înțelegi cum e...„, spun cu un surâs discret părinții cu experiență și imunitate absolută la orice țipete sau năzbâtii pe care le poate face un copil într-un restaurant. Inspirat (indignat) profund de parentingul modern și noua manieră de a-i educa pe cei mici, un blogger român și-a expus părerea într-un articol care a devenit viral în mediul online.

”Mă lovesc din ce în ce mai des de următoarea situație. Merg la restaurant și văd copii de diverse vârste (de la 5-6 ani până pe la 10-11-12) care pur și simplu fac ce vor ei în localul ăla, deși părinții adăstează și ei pe la o masă de pe acolo. Urlă, aleargă, chiuie, se joacă pe sub alte mese, intră în vorbă cu oameni străini, iar urlă, iar aleargă, iar chiuie, pe scurt, transformă TOT restaurantul ăla în locul lor de joacă.

Și toate astea, repet, se întâmplă în timp ce părinții se uită bovin și plini de încântare cum odraselele lor fac praf după-amiezele sau serile unor cetațeni care-și doreau doar să poată mânca sau sta de vorbă liniștiți. Am văzut faze de genul ăsta atât de des încât aproape c-am ajuns să le consider normalitate, deși nu este. Nu este deloc.

Bun, eu înțeleg că nu mai sunt vremurile dinainte de ’89 când celebra „eu te-am făcut, eu te omor” făcea legea, dar de aici până la ce se întâmplă în zilele noastre e o cale lungă și nu înțeleg când și unde s-au pierdut pe drum noțiuni elementare de bun-simț. Sau poate că există capitole speciale, în cărțile de parenting modern, dedicate artei de a-ți lăsa plodul să facă ce vrea el într-un restaurant în care oameni, care nu sunt datori cu absolut nimic să-ți suporte odorul, au avut proasta inspirație să meargă să mănânce? Că dacă există capitolul ăsta, îmi cer anticipat scuze.

E posibil, întreb, că dacă nu-l lași să facă toate năstrușniciile astea să nu i se dezvolte personalitatea cum trebuie? Și să ajungă, doamne ferește, vreun neadaptat din ăla care nu depășește coloana pe linia de tramvai, care știe să spună „mulțumesc” sau „am greșit” sau care, mă cutremur numai când mă gândesc, crede că regulile sunt pentru toată lumea, nu doar pentru fraieri.

Dacă chiar n-ai cum să intervii și te simți complet depășit de situație, cum ar fi să-l scoți frumușel afară din restaurant până se calmează sau te duci urgent cu el acasă?

Că n-am eu nicio vină pentru faptul că tu vrei să-ți crești copilul neîngrădit de conceptele alea învechite care poartă numele de „educație” și „bun-simț”, și-aș cam vrea să-mi văd de ce am în farfurie fără să fiu nevoit să te înjur printre dinți. Pe tine, pe părinte, că n-are ăla micu’ nicio vină.

Da, ok, pot să înțeleg că n-ai cu cine să-l lași acasă sau că-ți face placere să-l iei cu tine, chiar dacă ai avea cu cine să-l lași.

Dar în momentul în care-i permiți copilului să zburde prin restaurant deranjând în mod evident oamenii de pe la alte mese, timp în care pe tine, părintele lui, te doare-n locul unde nu te bate soarele, înțelegerea mea se cam oprește.

Da, știu, teoretic, ar trebui să mi se fâlfâie vizavi de cum își educă alții progeniturile. Dar nu prea pot, atâta vreme cât constat că libertatea mea se termină acolo unde începe nesimțirea lor. Sau, după cum spunea un bun prieten de-ai mei, pe Facebook: “în spatele fiecărui copil răsfățat care deranjează lumea în spații publice e cel puțin un parinte idiot”.”, scrie Mihai Vasilescu pe blogul său.

Voi ce părere aveți despre asta? Așteptăm comentariile vostre pe pagina noastră de Facebook.