Daisy Potter este o copilă de 10 ani, din Liverpool, Marea Britanie, care și-a salvat familia dintr-un incendiu, după ce a simțit miros de ars, în timp ce dormea.
Potrivit Mirror Online, atunci când au izbucnit flăcările, Daisy era acasă cu sora ei de 16 ani, Beth, și frățiorul lor, Aflie, în vârstă de 13 ani, Mama celor trei copii fiind plecată pentru pregătirile de înmormântarea tatălul ei.
Fetița s-a trezit din cauza unui miros neplăcut și a trezit-o imediat și pe sora ei mai mare.
„Daisy era în pat atunci când a sunat alarma de incendiu, dar nu purta aparatul auditiv. A fugit imediat în camera lui Beth și când a deschis ușa, era un fum gros de nu putea să vadă nimic. „Beth, Beth, cred că Alfi a ars vafele!”, i-a spus ea surorii sale.”, a povestit mama ei pentru Mirror.
Nu era însă vorba de vafe arse. De fapt, s-a aprins instalația electrică. Focul ar fi putut să se extindă în toată locuința, iar cei trei copii ar fi putut să se asfixieze cu dioxid de carbon.
Din fericire, copiii au reușit să iasă din casă și sunt în siguranță.