Chiar dacă fiecare etapă din viața unui om vine la pachet cu anumite greutăți, adolescența este, probabil, cea mai dificilă vârstă, mai ales pentru părinții adolescenților. Acest fapt se întâmplă pentru că exact atunci, copiii încearcă să se detașeze de părinți, vor să devină independenți și se pare că nu mai vor să asculte niciun sfat de la mama sau de la tata. Misiunea părinților este să rămână alături de copiii lor, să-i susțină, dar totodată, să le respecte intimitatea și anumite alegeri (dacă acestea nu sunt în detrimentul copiilor).


Pentru că știm cât de dificil este uneori să găsești un limbaj comun cu adolescenții, îți propunem câteva replici care te vor ajuta să-ți încurajezi copilul, repsectându-i totodată, independența.

Când adolescentul se simte neîndreptățit


Adolescenții au tendința de a se victimiza (uneori justificat, alteori nu). În încercarea de a-și susține copiii, unii părinți încearcă să-i contrazică, să-i explice că lucrurile nu sunt atât de grave precum ar putea părea și că, de fapt, totul poate fi rezolvat cu ușurință. Există și cazuri când părinții iau partea copiilor și-i compătimesc, acceptându-le rolul de victimă. 


În primul scenariu, cel în care adolescentul este criticat pentru că se victimizează, se plânge de orice etc., părintele devine în ochii copilului un justițiar care nu știe altceva decât să-l judece, care nu îl înțelege și căruia nu-i pasă de sentimentele lui. În cel de-al doilea caz, în care părintele aprobă fără să clipească, adolescentul își pierde simțul responsabilității și se obișnuiește să îi învinovățească mereu pe cei din jur pentru greșelile sale.

În această situație, este important ca părintele să-i creeze adolescentului un spațiu în care copilul să găsească propriile răspunsuri, știind că se bucură de tot sprijinul și înțelegerea.


În loc de: „Sigur a avut prietena ta un motiv să-ți facă asta” sau „Ce i-ai făcut de l-ai supărat așa?”


Spuneți: „Pare că a fost foarte stânjenitor pentru tine. Înțeleg de ce te-ai supărat.”


În acest mod, adolescentul va face un pas în spate, se va liniști și va putea să privească situația în mod obiectiv, văzându-și părintele ca pe un partener de încredere.


Când adolescentul se simte dezamăgit


Adolescenții trebuie să învețe că în viață există și decepții, iar dorinețle și visurile lor nu se vor realiza întotdeauna. Acest adevăr însă nu trebuie să le fie impus cu duritate. Abțineți-vă din a le face un duș rece și încercați să îi alinați din punct de vedere emoțional.


În loc de: „La ce te așteptai? Doar nu n-ai învățat mai nimic din replicile piesei, bineînțeles că nu te-au ales să interpretezi acest rol!”


Spuneți: „Îți doreai foarte mult să joci în piesă, nu-i așa? Îmi pare rău pentru că te simți dezamăgit, însă am certitudinea că data viitoare vei reuși, pentru că ești talentat!”.


Când adolescentul exagerează


Este specific adolescenților să facă o dramă din orice problemă, oricât de măruntă ar părea ea în ochii adulților.


În loc de:  „Exagerezi! Termină cu prostiile și concentrează-te pe lucruri serioase, lasă copilăriile!”


Spuneți: „Văd că te-a supărat foarte mult acest lucru și îmi pare rău că nu te simți bine. Hai să vorbim despre asta, exteriorizează-te și o să găsim împreună o soluție, dacă mă lași să te ajut.”


E important să încercăm să ne punem în locul adolescenților, să încercăm să înțelegem ce simt ei, pentru că altfel, riscăm să-i îndepărtăm.


Când adolescentul este anxios


Mulți adolescenți se confruntă cu anxietatea. E simplu să le spunem să se calmeze, dar să o facă este cu mult mai greu și nu întotdeauna le va reuși.


În loc de:  „N-ai de ce să-ți faci griji, nu te mai agita atât. Nu esti singurul care va ține un discurs pe scenă.”


Spuneți:  „Ai emoții mari și te înțeleg. Poate fi foarte dificil să vorbești în public, până și eu am lucrat o vreme la a-mi gestiona emoțiile. Și am reușit până la urmă.”


Când adolescentul adoptă tratamentul tăcerii


Uneori, adolescenții au tendința să se distanțeze și nu mai vorbesc cu părinții lor. Dacă vei insista să-ți povestească ce i se întâmplă, riști să-l îndepărtezi și mai mult sau să fii mințit. O soluție însă ar fi să-i arăți că îți pasă, că ai observat o schimbare în comportamentul lui și că ești mereu acolo, să-l asculți și să-l ajuți.


În loc de:  „Nu mai vorbești deloc cu mine. Ce ai de ascuns? Sigur ai intrat într-un anturaj periculos!”


Spuneți: „Am observat că vorbești mai puțin decât de obicei la cină. Pari distras/supărat/furios. Dacă vrei să discutăm despre ce te apasă, sunt aici. Dacă nu, nu-i nicio problemă.”


Tu ce replici magice mai cunoști?
 

Sursa
www.aletheea.ro
adolescenţă
părinţi
comunicare