O familie a tras o sperietură groaznică. O fetiţă în vârstă de trei ani și mama sa au fost rănite şi duse de urgenţă la spital, după ce maşina lor s-a răsturnat. Bărbatul în vârstă de 32 de ani nu a adaptat viteză în curbă şi a pierdut controlul asupra volanului. Maşina s-a rostogolit de mai multe ori şi a aterizat pe plafon, într-un şanţ.
Cazul a avut loc în județul Dâmbovița din România. Şansa a făcut că cei trei să scape cu viaţă. Barbatul, tatăl fetiţei, consumase alcool, potrivit oamenilor legii.
„Nu a fost nevoie de descarcerare. Este vorba de un copil de 3 ani, cu mama lui. Au fost preluate de ambulanţele SAJ şi deplasate la Spitalul Găeşti”, a declarat plutornier ajutant şef, Petre Gheorghe, de la ISU Dâmboviţa.
„Am venit cu 70 în curbă acolo, mi-a ieşit un câine în faţă, sau vulpe, ce o fi fost. Am încercat să revin pe stânga, m-a furat şi am intrat în malul ăsta, după care m-am răsturnat”, a povestit şoferul.
Mama şi fetiţa de 3 ani au ajuns la spital cu câteva răni uşoare. Bărbatul se consideră norocos şi îi mulţumeşte lui Dumnezeu că au scăpat doar cu atât. Poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.