A rămas doar o săptămână până la începutul noului an școlar, însă mii de copii din Republica Moldova duc lipsă de calculatoare sau tablete electronice, necesare pentru educație pe timp de pandemie.
Chiar și cel mai simplu laptop este prea scump pentru familiile acestor copii. Astfel că, părinții, dar și autoritățile nu cunosc cum vor participa copiii la lecțiile online. Responsabilii anunță că, deocamdată, au identificat doar 3000 de calculatoare, adică doar 10 la sută din cantitatea de care e nevoie.
Potrivit datelor Ministerului Educației, din cauza lipsei tehnicii de calcul, nu pot participa la învățământ la distanță 28957 de elevi și 2958 de profesori. Astfel, Ministerul a pornit, din 4 iunie, campania națională „Donează un Computer pentru Educație”, dar, deocamdată, au fost adunate doar 3000 de calculatoare.
Încă peste 200 de dispozitive au fost donate de organizații internaționale, iar Banca Mondială și Guvernul au alocat suplimentar bani pentru achiziționarea tehnicii.