Această poveste cutremurătoare a făcut înconjurul lumii și în primul rând vorbește despre pericolul la care suntem supuși zilnic dacă nu respectăm regulile de igienă elementare – cea mai bună metodă de protecție împotriva COVID-19.
O femeie de 35 de ani din statul american Minnesota a adus pe lume un bebeluș în timp ce era intubată. Medicii şi-au făcut griji că bebeluşul ar putea să nu primească suficient oxigen, dată fiind starea mamei, aşa că după patru zile au decis că trebuie să-i facă o cezariană de urgenţă.
Fetița s-a născut la 30 de săptămâni de sarcină și este sănătoasă, dar nu își va mai vedea niciodată mama, nu va adormi în brațele ei și nici măcar nu a reușit să îi simtă căldura, deoarece femeia s-a stins din viață fără să își vadă și să își strângă la piept copila.
Soțul femeii spera foarte mult că aceasta se va însănătoși, însă a înțeles că nimic nu se va mai schimba după ce doctorii l-au contactat și i-au comunicat că mama fetiței a decedat. Ulterior, bărbatul a decis să facă publică povestea, astfel încât oamenii să conștientizeze pericolul coronavirusului.