Mai mulți moldoveni nu vor putea călători în Portugalia până la sfârșitul lunii iulie. Anunțul a fost făcut de compania aeriană care operează zborurile de pe ruta Chișinău – Lisabona – Chișinău
Interdicția a fost emisă de autoritățile portugheze. Astfel, spre Lisabona vor putea zbura doar moldovenii care au viză, permis de ședere, cetățenie sau contract de muncă. Aceștia sunt obligați să prezinte un certificat privind rezultatele testului la coronavirus, efectuat nu mai devreme de 72 de ore până la zbor. De asemenea, de la ei se va solicita Formularul de Localizare a Pasagerului.
De la Lisabona la Chișinău, însă, va fi efectuată repatrierea cetățenilor moldoveni. Totodată, operatorul de zbor precizează că restricția ar putea fi prelungită și îi atenționează pe cei care au procurat bilete la cursele suspendate că le pot schimba gratuit cu altele spre aceeași destinație, pot obține vouchere echivalente costului lor sau își pot întoarce banii conform regulilor stabilite tarifului.