mamaplus

Laura Cosoi a primit o veste proastă înainte de naștere: „Sunt pregătită pentru orice”

-
//
15.07.2020

Laura Cosoi urmează să devină foarte curând mamă pentru a doua oară. Însă vremurile sunt dificile și, din cauza condițiilor impuse de pandemia de coronavirus, soțul ei nu va putea asista la momentul venirii pe lume celui de-al doilea copil.

Actrița se simte pregătită pentru naștere, dar recunoaște că are mari emoții, dat fiind faptul că, Cosmin Curticăpean nu va mai putea fi alături de ea în sală, așa cum s-a întâmplat când Rita a venit pe lume.

„Cred că o să fie ciudat că nu o să fie Cosmin acolo. O să fie ciudat, dar la cât de repede am născut-o pe Rita… Se spune că al doilea travaliu este la jumătate cât primul, iar cu Rita am avut în jur de două ore. Nu vreau să îmi fac așteptări, sunt pregătită pentru orice. Numai cu voia lui Dumnezeu se va întâmpla ceva. Sper să fie bine”, a spus vedeta.

Ce sex va avea cel de-al doilea copil al Laurei Cosoi:

Exact așa cum și-a dorit, actrița îi va oferi fiicei sale, acum în vârstă de doi ani, o surioară. Vedeta a făcut dezvăluirea pe rețelele sociale, unde a atașat și câteva fotografii alături de soțul și fiica ei.

„Bucurie nemărginită în familia noastră! Rita va avea o surioară, exact așa cum am visat! Sufletele ne sunt pline de dragoste și nerăbdare, de emoție și împlinire că am primit așa o mare binecuvântare de la Dumnezeu. Cel mai frumos dar pentru mine este să îmi pot strânge copilul în brațe și când mai simt și mișcările surioarei în burtică sunt de-a dreptul copleșită! Cu lacrimi de fericire în ochi, acum, pot doar să mulțumesc”, a scris Laura Cosoi pe Facebook, la momentul marelui anunț.