Ca să dai dovadă de curaj, nu e nevoie neapărat să îmbraci costumul de super erou. Un băiețel de numai 3 ani a reușit să-și salveze vecina. Micuțul obișnuia să o ajute regulat să ridice ziarul din fața ușii, deoarece ea era prea în vârstă să se poată apleca. De câte ori trecea cu bicicleta prin fața casei și vedea ziarul neridicat, Eyas "descălecă", lua ziarul și suna la ușă pentru a se asigura că Peggy rămânea informată.
Când se afla la plimbare cu părinții, Eyas a remarcat că în fața casei lui Peggy nu era un ziar, ci mai multe. Acest lucru l-a îngrijorat pe cel mic, care și-a alertat părinții că ceva nu este în regulă.
Întreaga familie a mers la ușa lui Peggy și a sunat la sonerie, însă nu a deschis nimeni. Au încercat să o contacteze și telefonic, dar tot nu au primit răspus. Mașina se afla, însă, în garaj, așa că au solicitat ajutorul autorităților. "Peggy locuiește singură și o consideram parte din familie", a spus mama băiețelului, Minh Tran.
Au decis să sune la politie pentru a face verificări. Oamenii legii au spart ușa și au început să o caute pe femeie. Nici urma de ea, până când au ajuns la subsol: femeia era închisă acolo de trei zile, după ce ușa s-a încuiat automat în urma sa.
Perspicacitatea și spiritul de salvator al lui Eyas au salvat, cu siguranță, viața vecinei sale preferate.
Polițiștii l-au felicitat pe micuțul erou pentru spiritul sau civic, iar femeia a fost dusă la spital pentru investigații. Oamenii legii au comentat că dacă micuțul Eyas nu ar fi fost atât de atent, femeia putea rămâne acolo mult și bine, ceea ce i-ar fi pus viața în pericol.
"Îi mulțumim din suflet acestui băiețel pentru gestul său. Ar fi bine dacă toată lumea ar fi ca Eyas. Verificați-vă vecinii din când în când! Aveți grijă unii de alții", a spus ofițerul de poliție David Hobbs.