Președintele țării, Igor Dodon, susține că slujbele la Biserică ar trebui să fie oficiate în interiorul locașului, dar cu condiția ca la aceste rugăciuni să nu participe mai mult de 50 de persoane. Șeful statului a declarat într-un interviu pentru Agora că, decizia urmează să o ia Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP).
În prezent, slujbele se desfășoară în curțile bisericilor. Igor Dodon consideră că, din 1 iunie, când urmează a fi scose mai multe restricții pentru agenții economici, ar trebui permise și slujbele în incinta Bisericii.
„Slujbele în biserici trebuie reluate, atunci când vor decide specialiștii. Sper că, începând cu 1 iunie, când vor fi scoase o bună parte din restricții, să fie scoasă și această restricție pentru biserici, ca slujbele să fie în interior”, a spus șeful statului.
Din 1 iunie, vor fi ridicate un șir de restricții impuse în perioada situației de urgență legate de răspândirea COVID-19. Din această dată urmează să își reia activitatea piețele din Chișinău și Bălți, bibliotecile și muzeele, fără organizarea evenimentelor culturale în masă.