mamaplus

Sicilia va plăti jumătate din biletul de avion și o treime din cazare pentru toți turiștii

-
//
12.05.2020

Sicilia a început deja să se gândească la renașterea turismului post-coronavirus. Insula italiană a anunțat că va acoperi jumătate din costurile de zbor și o treime din cheltuielile hoteliere pentru turiștii care doresc să o viziteze.

De asemenea, turiştii pot primi bilete gratuite la muzee şi situri arheologice, relatează Evening Standard.

Din 10 martie, ziua în care s-a închis, Sicilia a pierdut până la un miliard de euro reprezentând venituri din turism. Chiar dacă schema propusă pentru a încuraja turismul ar costa administrația insulei 50 de milioane de euro, autorităţile italiene tot consideră că ar fi o investiţie bună.

Aceste vouchere vor fi disponibile pe site-ul Visit Sicily imediat după ce țara își va redeschide granițele, însă această dată este deocamdată necunoscută.

Italia va permite restaurantelor să se deschidă, însă doar pentru a lucra în sistem de livrare, de pe 4 mai şi, de asemenea, va redeschide sectorul construcţiilor.

13% din PIB-ul Italiei vine din turism, așa că țara este nerăbdătoare să fie din nou vizitată atunci când va lua sfârșit pandemia, iar acest lucru s-ar putea întâmpla în toamnă.