Zahărul este periculos pentru sănătatea bebelușilor și ar trebui evitat pe cât posibil în alimentația celor mici, cel puțin până la vârsta de 2 ani. Atenție! Inclusiv unele mărci de lapte formulă conțin zahăr, așa că citiți cu atenție etichetele înainte de a cumpăra produsele.
Toți părinții sunt preocupați de a le oferi copiilor o alimentație sănătoasă și echilibrată, bogată în vitamine și minerale esențiale pentru o dezvoltare armonioasă. Una dintre regulile de „aur” ale nutriției bebelușilor este evitarea zahărului cel puțin până la vârsta de un an, dacă nu chiar până la 2 ani. Nici sarea nu este mai „prietenoasă” cu organismul celui mic, așa că mare atenție și la ea!
Toți copiii adoră gustul dulce, iar odată ce îl vor cunoaște vor începe să facă nazuri la alimentele sănătoase și poate nu atât de tentante din punct de vedere al gustului.
Odată începută diversificarea îi poți da copilului „dulciuri naturale”, adică fructe, pulpă de fructe. Evită, însă, alimentele cu zahăr, chiar dacă vei vedea că sunt preferatele lui. Va începe să refuze legumele, fructele și chiar și laptele, până vei ceda și îi vei da „doza” de zahăr pe care o dorește.
Un aport ridicat de zahăr, inclusiv în fragedă pruncie, crește riscul de apariție a obezității infantile și a altor probleme de sănătate asociate.
Riscurile consumului ridicat de zahăr:
Zahărul alb, rafinat, conține chimicale care pot fi nocive pentru copii. Potrivit studiilor, acesta scade imunitatea, ceea ce îi face pe cei mici mai expuși la infecții și boli.
Studii clinice au arătat că bebelușii care primesc alimente cu un conținut ridicat de zahăr prezintă un risc mai ridicat de dezvoltare a unor boli cardiace.
Aportul ridicat de zahăr poate conduce la stricarea dinților prin faptul că are o contribuție uriașă la dezvoltarea unor bacterii bucale.
Alte studii au indicat că un consum ridicat de zahăr în copilărie reduce capacitatea de concentrare, ceea ce s-ar putea traduce în dificultăți la învățare.
Cum poți să eviți zahărul în alimentația copilului:
Citește cu mare atenție etichetele tuturor alimentelor pe care le cumperi pentru copil.
Evită cu sfințenie fructele conservate, sucurile îndulcite și alte băuturi care ar putea conține zahăr.
Limitează accesul la biscuiți și prăjituri și nu da niciodată copilului lapte îndulcit. Oferă-i, în schimb, fructe, smothie-uri din fructe sau iaurturi cu fructe.
Limitează accesul la preparate procesate cum ar fi gemurile, jeleul, sosurile, siropurile și băuturile răcoritoare, deoarece acestea au un conținut foarte ridicat de zahăr.
Multe dintre cerealele de pe piață, pe care copiii le consumă la micul dejun, în general, conțin foarte mult zahăr. Dacă micuțul tău preferă cerealele, evită-le pe cele cu fructe sau ciocolată. Optează pentru cereale simple, care pot fi îndulcite apoi prin combinarea lor cu fructe proaspete.
Iaurturile aromate sunt și ele adevărate „bombe” cu zahăr, așa că înlocuiește-le cu iaurt simplu, amestecat cu fructe proaspete.
În concluzie, trebuie să reții că zahărul nu este altceva decât o otravă dulce pentru copilul tău. În primele 12 luni de viață ar fi bine ca el să nu aibă deloc acces la zahăr. Apoi, până la vârsta de 2 ani mai poți face mici concesii, însă ai grijă să nu se transforme în obicei!