mamaplus

Reguli noi în biserici: se permite ca icoanele și mâna preotului să nu mai fie sărutate

-
//
18.03.2020

Mitropolia Moldovei a publicat noi reguli de împărtășanie, în contextul răspândirii noului tip de virus COVID-19.

Astfel, lingurița pentru împărtășanie se va șterge cu un material îmbibat cu spirt, iar fiecare creștin va primi câte un șervețel de unică folosință pentru a-și șterge buzele. Acestea sunt instrucțiunile noi de împărtășanie, emise de Biserica Rusă și publicate de Mitropolia Moldovei.

Pentru a unge creștinii cu unt de lemn, preoții vor utiliza bețișoare de unică folosință, iar oamenii nu le vor mai săruta mâna. La fel, potrivit instrucțiunilor, se permite ca icoanele să nu mai fie sărutate, ci doar să fie aplecat capul spre ele.

Totodată, în documentul oficial se mai menționează că vasul în care sunt botezați copiii va fi dezinfectat după fiecare ritual, iar icoanele, mobilierul și mânerele ușilor – șterse regulat cu soluții corespunzătoare.