Ioana Ginghină a apelat la ajutorul medicilor. Frumoasa actriță din România a trecut pragul clinicii medicale, încă de la începutul anului, şi a făcut prima consultație. Cu acest prilej, vedeta şi-a uimit fanii cu o dezvăluire bombă: este pregătită să devină din nou mamă.
Ioana Ginghină are o fiică superbă, pe nume Ruxandra, care îi seamănă leit. Se pare că actrița are de gând ca în viitor să îi mai ofere acesteia un frățior sau o surioară, dovadă fiind chiar spusele actriței.
De curând, Ioana Ginghină le-a povesit fanilor pe blogul său personal că în fiecare an obişnuieşte să facă o vizită la medic, încă din luna ianuarie, pentru a-şi menține sănătatea. Aşadar, la fel a făcut şi în 2020. Înainte de a se prezenta însă la clinică, vedeta s-a documentat despre ceea ce ar vrea să afle, artista fiind în acelaşi timp curioasă şi despre ceea ce ar trebui să facă dacă în viitor va rămâne însărcinată.
„Înainte de programare mi-am făcut o lista cu întrebările pe care aș vrea să le discut cu medicul la începutul vizitei și pentru asta am google-it puțin și mi-am făcut o idee cam ce aș vrea să urmăresc, anul acesta. De exemplu, care este starea mea de sănătate și ce ar trebui să fac dacă îmi doresc o sarcină”, a povestit Ioana Ginghină pe blogul său.
Actrița le-a făcut această dezvăluire fanilor ca un îndemn destinat tuturor femeilor. Ioana Ginghină le-a transmis că ar face bine să meargă periodic la medic pentru consultații, pentru a evita astfel probleme mai grave.
„Am ales să scriu despre aceasta experiență pentru că știu că noi, femeile, ne cam neglijăm sănătatea și mergem la medic, numai când avem o problemă. Știți că nu este bine să procedăm așa, căci s-ar putea să fie târziu sau prea târziu în anumite cazuri", a mai spus frumoasa actriță.
În 2019, Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au divorțat.