mamaplus

Cardiolog Natalia Patrașcu: ”Tensiunea gravidelor trebuie monitorizată permanent”

-
//
13.02.2020

În cele nouă luni de sarcină, tensiunea gravidelor trebuie monitorizată în permanență. Aceasta deoarece hipertensiunea în sarcină poate duce la complicaţii severe, atât pentru mamă cât şi pentru făt.

În perioada sarcinii inima se dilată. De asemenea creşte debitul cardiac pentru că volumul sângelui creşte. Aceste modificări conduc, în mod normal la scăderea tensiunii.

„În al doilea trimestru de sarcină faţă de normal. Tensiune în mod fiziologic scade. Când creşte, avem un semnal de alarmă.”, susține Natalia Patrascu, medic primar cardiolog. În plus, din al doilea trimestru de sarcină, uterul creşte şi comprima venele, vasele de sânge care întorc sangele neoxigenat spre inimă. Aceasta înseamnă că gravidă va stoca lichide.

Regula este următoarea:  Înainte de sarcină verificaţi-vă tensiunea arterială. De asemenea, în timpul sarcinii se verifică tensiunea la fiecare control la ginecolog. Dacă hiper-tensiunea este diagnosticată înainte sau în timpul sarcinii, aveţi nevoie şi de cardiolog.

„Am întâlnit cazuri de gravide cu tensiune neglijată şi ajunsă mare şi cu complicaţii măsurare este obligatorie în sarcină. Există tratament şi asta este vestea bună şi toate datele care s-au adunat în ultima vreme confirmă clar că există medicamente sigure oricum, pe parcursul sarcinii poate fi tratament.”, a mai adăugat cardiologul.

Hipertensiunea în sarcină netratată are drept complicaţie severă pre-eclamsia severă. Singura cale de rezolvare este inducerea naşterii cu riscul prematurităţii fătului. Hipertensiunea apărută în sarcină dispare în decurs de până la 6 săptămâni după naştere. Uneori însă persistă şi proaspătă mama are nevoie de medicaţie, alta decât în timpul sarcinii.