Ducesa de Cambridge și-a cerut scuze în fața unei fetițe pentru ținuta aleasă, după ce micuța a spus că aștepta cu nerăbdare să întâlnească "o prințesă adevărată", precum cele din basme sau desenele animate.
Rhian Costello și fiica sa, Annabel, s-au întâlnit cu ducesa de Cambridge și prințul William în timp ce cuplul regal a vizitat RNLI Mumbles Lifeboat Station din Mumbles. Rhian a spus că fetița de trei ani era încântată să întâlnească o prințesă în carne și oase fiindcă iubește basmele și în special "Cenușăreasa". Spre uimirea lor, mașina lui Kate și William s-a oprit în fața lor, iar cele două au reușit să schimbe câteva cuvinte cu ducesa de Cambridge.
"Îmi pare foarte rău că nu port o rochie frumoasă azi", i-a spus Middleton, iar Annabel i-a replicat: "Am crezut că vei arăta ca Cenușăreasa.
În locul ținutei de bal, Kate a îmbrăcat o rochie roșie, deasupra căreia a purtat un palton bleumarin. Pentru a se proteja de vânt, ducesa a adăugat o eșarfă roșie cu inimioare albe.