mamaplus

Republica Moldova duce lipsă de lucrători medicali, cei mai solicitați fiind oftalmologii și pediatrii

-
//
23.01.2020

Criza lucrătorilor medicali din Republica Moldova devine tot mai acută. Spitalele sunt pline de pacienți, dar goale de medici specialiști. În prezent, țara noastră duce lipsă de 1400 de specialişti, iar cei mai solicitați sunt oftalmologii şi medicii pediatri. Datele au fost prezentate, astăzi, de către ministrul Sănătății într-un briefing de presă.

Viorica Dumbrăveanu a spus că miza politicilor coordonate de ministerul pe care îl conduce este atragerea specialiştilor tineri.

„Noi ne axăm pe motivarea tinerilor specialişti pentru că aici există un exod foarte mare şi o motivare foarte slabă pentru a aduce în sistem lucrătorii din sistemul medical. Este vorba de acea majorare a indemnizatiei până la 120 de mii de lei care va fi acordată, dar noi înțelegem că aceasta este nici pe departe motivant pentru aceşti tineri specialişti. Este foarte important, în cazul dat, ca să fie promovat şi implimentat în continuare programul Prima Casă, căci frecvent tinerii se confruntă cu problema locativă”, a declarat Viorica Dumbrăveanu, ministrul Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale.

Aproape 50 de mii de angajați din instituțiile medico-sanitare publice vor primi salarii mai mari cu 10 la sută din 1 aprilie. O decizie în acest sens a fost aprobată, ieri, de Guvern. Pentru această majorare, Ministerul Sănătății a calculat că este nevoie suplimentar de aproape 300 de milioane de lei.

Cheltuielile sunt planificate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Majorarea cu 10 la sută vizează și lucrătorii medicali cu studii medii, dar și personalul auxiliar.

De asemenea, vor creşte şi sporurile de muncă. Anul trecut, salariul mediu lunar pe economie a fost stabilit de 6.975 lei, iar pentru 2020 va constitui 7.953 lei.