Încălțămintea de iarnă pentru copii trebuie să fie, în primul rând, călduroasă și confortabilă. Nu mai amintim de căptușeala potrivită pentru a capta și menține căldura, de talpa antiaderentă sau de necesitatea ca materialele folosite să fie naturale și cât mai flexibile pentru a nu stingheri mișcările la mers. Toate sunt importante, dar măsura potrivită rămâne cel mai important criteriu pentru încălțămintea unui copil și, în special, pentru încălțămintea de iarnă a acestuia. Acest lucru este justificat de faptul că o pereche de ghetuțe sau cizmulițe prea mari sau prea mici nu pot păstra în mod corespunzător căldura piciorușelor.
Mărimile încălțămintei pentru copii sunt adesea grupate în funcție de vârstă. De exemplu, s-ar putea să vezi pantofi pentru copii cu vârste cuprinse între 0 și 6 luni, sau 6 și 12 luni. Acest lucru poate fi util atunci când vrei să afli măsura potrivită pentru încălțămintea copilului tău.
Nu uita însă, că nu există două picioare la fel și nici un standard universal pentru dimensionarea încălțămintei în funcție de vârstă. Se poate utiliza ghidul de vârstă pentru a alege măsura de la care să porniți, dar cel mai sigur este să măsurați piciorușele copilului.
Cum se măsoară piciorușele copilului
Cu cât copilul este mai mic, cu atât provocarea este mai mare, mai ales că este important:
- Să obținem o măsură a piciorușului atunci când copilul stă în picioare. Piciorul are tendința de a avea o dimensiune diferită atunci când este sub greutatea corpului.
- Să măsuram ambele picioare. Este normal ca un picior să fie mai mare decât celălalt, așa că se recomandă să cunoașteți dimensiunea ambelor picioare și să rețineți mărimea piciorului mai mare.
- Utilizați o hârtie și un creion pentru a trasa conturul tălpilor copilului și măsurați distanța de la cel mai îndepărtat punct al vârfurilor degetelor, până la cel mai îndepărtat punct al călcâiului.
La măsura în centimetri pe care ați luat-o, nu uitați să adaugați un plus de jumătate de centimetru, sau chiar un centimetru în cazul încălțămintei de iarnă. Acest plus are menirea de a permite purtarea unei șosete mai groase și include și spațiul de creștere a piciorului.
Cum vă asigurați că încălțămintea este potrivită
Verificarea vizuală. Încălțămintea trebuie să arate bine și să nu aibă defecte. Analizați-o deci, cu atenție, urmărind cusăturile, talpa, interiorul, elementele de prindere, etc. Totodată, nu uitați să verificați elasticitatea tălpii și căptușeala din interior.
Testul piciorului pentru lungime. Încălțați copilul, împingeți-i piciorușul cât mai în spate și măsurați prin palpare spațiul rămas între vârful degetelor și vârful încălțămintei. O altă metodă ar fi să îi împingeți piciorușul cât mai în față și să măsurați spațiul rămas în spatele călcâiului, care nu trebuie să fie mai mare de un centimetru.
Testul piciorului pentru lățime. Acest lucru îl puteți face doar prin palpare.
Testul mersului. Încălțați copilul și rugați-l să meargă, urmărindu-i cu atenție mișcările. Dacă încălțămintea are măsura potrivită, nu ar trebui să sesizați nici o denaturare a mersului. Însă, dacă observați că el se împiedică sau merge ciudat, este clar că ceva nu este în regulă.
Testul ”întrebă-l pe micuț”. În cazul în care copilul vorbește, îl puteți întreba cum se simte cu noua pereche de cizmulițe. Dacă va semnala durere, este bine să îl luați în serios și să verificați încă o dată măsura.
Greșeli de evitat la achiziționarea încălțămintei pentru un copil
Evitați încălțămintea second-hand. Nu se recomandă încălțămintea second-hand pentru copii, chiar dacă ea arata extraordinar. Încălțămintea se modelează după piciorul copilului care o poartă și ar putea provoca iritații în zonele unde se freacă de picior, îngreunând mersul și afectând buna dezvoltarea a piciorușelor.
Monitorizați constant mărimea piciorului. Piciorul copiilor crește foarte repede, așa că trebuie să le luăm măsurile o dată le 3 sau 4 luni. Pentru a vă asigura că încălțămintea încă i se potrivește, monitorizați creșterea piciorușului cu verificări periodice la fiecare două luni. Puteți să vă setați un reminder pe telefonul mobil pentru a nu uita să faceți acest lucru.
Pentru a achiziționa încălțămintea de iarnă pentru copilul tău, poți apela la magazinele online fără reținere, pentru că ele au o politică de returnare sau schimb foarte prietenoasă și te pot ajuta să scapi de ore interminabile petrecute prin magazinele fizice. Alege pentru copilul tău încălțăminte de calitate și ai grijă ca ea să aibă măsura potrivită pentru a nu-i îngreuna mersul și a-i pune în pericol dezvoltarea piciorușelor.