mamaplus

O bloggeriță de la noi este însărcinată cu al doilea copil: ”Nu am crezut că va fi atât de greu...”

-
//
20.12.2019

Bloggerița Daniela Dermengi a anunțat zilele trecute că este însărcinată a doua oară. Ea spune că noutatea a luat-o prin surprindere, pentru că are acasă un băiețel de un an și jumătate și a fost destul greu să înceteze alăptarea. Chiar dacă se apropie deja de termenul de 17 săptămâni, Daniela nu știe deocamdată sexul copilului.

Ne-am dorit mult să concepem cât mai rapid al doilea copil, dar a ieșit un pic mai devreme decât ne-am așteptat. Mai ales că am auzit multe cazuri când al doilea copil vine mai greu. Dacă la primul copil nu am avut probleme în sarcină, cu al doilea a fost o adevărată provocare pentru mine chiar din start, pentru că încă îl mai alăptam pe Daniel.

Am încercat să continui alăptarea chiar și după ce am aflat că sigur sunt însărcinată, dar nu am rezistat, pentru că simțeam efectiv că nu îmi ajung vitamine, aveam o lipsă acută de calciu și au început problemele cu glezna. Atunci am decis să încetez alăptarea, chiar dacă Daniel era dependent de mine și a fost complicat cu înțărcarea. Eu habar nu aveam cât de greu este să crești un copil…

mamaplus

Daniela spune că se apropie acum de temenul de 17 săptămâni și abia aștepta să vină această perioadă, pentru că începutul sarcinii a fost foarte complicat pentru ea.

Când am simțit primele simptome, eram foarte confuză, pentru că mă simțeam mai rău decât la prima sarcină. Credeam că știu tot despre sarcină, dar s-a dovedit că nu-i chiar așa pentru că nu puteam face nimic. Depresia a venit din cauza că îmi era rău non stop. Eram într-o stare de delir și simțeam o presiune psihologică foarte puternică. Număram zilele să treacă 12 săptămâni, dar abia la săptămâna 14 am simțit niște schimbări în bine...

Totodată, Daniela Dermengi spune că a fost mereu activă și îi place mult sala de forță. Deși în prima sarcină s-a simțit bine și a reușit să facă chiar și exerciții complicate la sala de forță, acum însă va apela la un regim mai temperat și va face pilates, yoga sau înnot.

Menționăm că Daniela Dermengi este autoarea blogului LadyLike și organizatoarea seminarelor pentru mămici ”Opriți burtica – eu cobor”. Ea este căsătorită de 2 ani cu Ilie Căldăruș și are un băiețel de un an și jumătate.

mamaplus
mamaplus