Meghan Markle, soția Prințului Harry, nu a obținut nici acum cetațenia britanică, deşi s-a căsătorit în urmă cu 18 luni cu unul dintre moştenitorii tronului regal.
Se ştie că legile din regatul britanic sunt extrem de stricte, aşa că Ducesa de Sussex mai are de aşteptat încă un an pentru a obține cetățenia britanică.
Fosta actriță americană a demarat procedurile în acest sens imediat după ce s-a logodit cu Prințul Harry în 2017, scrie Daily Mail.
La acel moment, reprezentanții palatului Kensington au anunțat că Meghan Markle nu va beneficia de tratament preferențial.
Soțul lui Meghan Markle, Prințul Harry, este al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii. Fiul lor, Archie Harrison, născut pe 6 mai 2019, este al şaptelea în ordinea succesiunii la tron.