Mai multe instituții de învățământ superior au lansat astăzi sesiunea de admitere în noul an de studii 2019-2020.
Printre instituțiile care și-au deschis deja ușile pentru absolvenții de liceu se numără Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Academia de Studii Economice din Moldova.
La Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Tehnică a Moldovei admiterea la studii de licență va începe pe 15 iulie. În aceeași zi va fi inițiat concursul de admitere și la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, iar la Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălți candidații vor putea prezenta actele începând cu 11 iulie.
Rezultatele admiterii vor fi prezentate în majoritatea instituțiilor de învățământ în a doua parte a lunii iulie – începutul lunii august.
În Republica Moldova există 17 instituții de învățământ superior de stat și 9 private.
Sursa: democracy.md