Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor atrage atenția moldovenilor care se odihnesc la mare în Bulgaria și România că în zonele special amenajate din stațiunile turistice se vând produse contrafăcute.
Specialiștii spun că dacă fenomenul contrafacerii este prezent, pe larg, la produsele de îmbrăcăminte, încălțăminte, parfumerie și accesorii, atunci depistăm o avalanșă de jucării contrafacute. Este un fenomen care se repetă an de an în aceste țări, în pofida faptului că sunt membre a comunității europene și dispun de legislație mai drastică.
În acest sens, Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor vine cu câteva recomandări:
- Recomandăm consumatorilor să nu susțină acest fenomen și să nu achiziționeze produse care ulterior se vor devedi nesigure și se vor alege cu o dezamăgire.
- Pentru a identifica un produs contrafăcut atrageți atenție la calitatea și acuratețea elementelor de tipărire a mărcilor protejate!
- Încălțămintea de marcă nu se va comercializa niciodată înfoliată în peliculă sau prinsă cu un elastic.
- Parfumurile de marcă întotdeauna se comercializează în magazine specializate care întrunesc condiții adecvate de igienă, temperatură și, cel mai important, ambalajele produselor nu sunt identice.
- Jucariile pentru copii sunt de calitate îndoielnică sau se folosește plastic acolo unde producătorul utilizează metal la fabricație.
- Prețul este întotdeauna un semnal că aceste produse ar putea fi contrafăcute.
CNPIEC recomandă consumatorilor să procure produse care nu poartă însemnele unei mărci arhicunoscute, decât să stimuleze acest fenomen tenebru și periculos siguranței acestora.
Sursa: regional.md