De cele mai multe ori, părinții moderni își cresc copiii într-un mod diferit față de cei de acum 20 sau 30 de ani. Ca și înainte, ei vor ca cei mici să crească fericiți, să nu aibă probleme, să învețe bine și să aibă succes în viață. Iată câteva dintre secretele celor care au reușit să aibă niște copii fericiți și de succes!

mamaplus

1. Petrec mult timp alături de copii

Majoritatea părinților au astăzi un program foarte încărcat. Bineînțeles, atunci când ești obosit, e mult mai ușor să îți pui copilul să se uite la televizor, dar cel mai bine ar fi să petreceți timp împreună, făcând ceva interesant pentru amândoi. Copiii vor uita ce le-ai cumpărat, dar nu și timpul petrecut împreună. S-a dovedit că o relație afectuoasă cu tatăl îl face pe copil să aibă șanse mai mari de a avea relații puternice și fericite de cuplu.

2. Au un program bine stabilit

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că mesele regulate în familie sunt asociate cu deoresii mai rare și cu mai puține gânduri suicidale în adolescență. Copiii care iau în mod regulat cina cu părinții lor au și o viziune mai pozitivă în privința viitorului decât cei care nu mănâncă alături de familie. În aceste momente e important să nu încerci să-ți controlezi copiii și să închizi televizorul.

3. Le insuflă principii de viață solide

Copiii trebuie să știe să aibă grijă de ceilalți și să aibă abilitatea de a mulțumi oamenilor care îi ajută. Studiile au arătat că oamenii care sunt obișnuiți să-și exprime recunoștința sunt mai înclinați să-i sprijine pe ceilalți, au mai multă compasiune și iartă mai ușor. De asemenea, au mai puține probleme de sănătate și sunt mai fericiți.

4. Le acordă încredere

Controlul excesiv al copiilor poate duce la o relație distructivă în viitor. Copilul trebuie să aibă propriile hotărâri. Lasă-l să facă asta începând cu lucruri mărunte – de exemplu, ce haine să poarte la o plimbare sau ce să mănânce la micul dejun. Astfel copilului îi va fi mai ușor să devină independent și să înțeleagă ce vrea de la viață. Permite-i copilului să-ți spună despre problemele sale și ajută-l să facă cea mai bună alegere.

5. Găsesc un echilibru

Studiile au arătat că dacă persoanele apropiate sunt fericite, acest lucru se transmite și membrilor familiei. Același lucru e valabil și pentru emoțiile negative. Dacă părinții sunt mereu prost dispuși sau mereu stresați, atunci această stare emoțională va fi transmisă copiilor.

6. Oferă afecțiune

Copiii învață să respecte atunci când sunt respectați. Când copiii simt că părinții îi ibesc, se atașează de ei. Acest atașament îi face să fie mai receptivi la valorile pe care încerci să îi înveți. Petrece regulat timp cu copilul tău, în intimitate – citește-i înainte de culcare, de pildă. Vorbește cu el și arată interes pentru ce i se întâmplă.

7. Îi învață cum să-și exprime emoțiile

Din păcate, copiii nu se nasc cu abilitatea de a-și controla sentimentele. Copiii au nevoie de ajutorul nostru pentru a învăța cum să facă asta în mod eficient. Ajută-i să-și înțeleagă sentimentele și cum să le exprime.

Sursa