Un băiețel de trei ani din Statele Unite care a supraviețuit două nopți în pădure la temperaturi sub zero grade a spus poliției și familiei că a fost ajutat de un urs prietenos în tot acest timp, scrie Guardian.
Salvatorii l-au găsit pe Casey Hathaway în tufișuri spinoase, înfrigurat și ud, joi noapte. El fusese dat dispărut marți în condiții de vreme atât de potrivnice că s-a renunțat la operațiunile de căutare.
Până la urmă ajutorul – poate real, poate imaginar, dar cu siguranță folositor – a venit din pădurile din North Carolina, un stat cunoscut pentru un număr mare de urși, notează publicația citată.
Șeriful din comitatul Craven, Chip Hughes, a declarat că băiețelul „a spus că a avut un prieten în pădure, un urs care a stat cu el”.
Băiețelul a scăpat cu doar câteva zgârieturi și a vrut doar apă și să meargă la mama lui, a mai spus Chip Hughes.