Cum familia regală britanică a sărbătorit Paștele? Fotografii inedite!

Cum familia regală britanică a sărbătorit Paștele? Fotografii inedite!

-
//
02.04.2018

În prima zi a Sfintelor Sărbători de Paște regalitățile britanice au participat la slujba religioasă organizată la Capela St. George de la Castelul Windsor. Fiii și nepoții Reginei Elisabeta au fost surprinși participând alături de monarhul britanic la acest eveniment.

Cum familia regală britanică a sărbătorit Paștele? Fotografii inedite!

Surprinzătoare a fost prezența Ducesei de Cambridge, care e însărcinată în ultimul trimestru de sarcină și care-și anunțaseră retragerea din viața publică în așteptarea celui de-al treilea copil.

Cum familia regală britanică a sărbătorit Paștele? Fotografii inedite!

Așadar, ieri, la primele ore ale dimineții, Regina Elisabeta, însoțită de nepoții ei, Zara Tindall, Prințul William, dar și Prințesele Beatrice și Eugenie, precum și de fiii ei, Prințul Andrew, Prințesa Anne și Prințul Edward, s-a prezentat la slujba religioasă organizată de Paște la Capela St. George.

Din peisaj au lipsit, însă, Prințul Harry și Meghan Markle, dar și Prințul Charles și Camilla, despre care se crede că au luat parte la o altă slujbă religioasă.

Nici Prințul George și Prințesa Charlotte, micuții Ducilor de Cambridge, nu și-au însoțit străbunica la această slujbă, dar asta pentru că au participat la ”vânătoarea de ouă”, un joc pentru copii organizat în ziua de Paște, care presupune căutarea ouălor prin iarbă.

Sursa: okmagazine.ro